Fişa actului


Vom prezenta acum cât de eficientă este realizarea Fişei actului pentru analiza modificărilor legislaţiei folosind programul legislativ Eurolex. În acest sens am ales un act care este frecvent consultat de economişti O.U.G. nr. 34/2006. Alegând în Totul despre actul curent, Legături cu acte ulterioare se deschide fereastra de mai jos. Din imagine putem trage câteva concluzii:

- actele modificatoare sunt de culoare albastră, iar cele de conexare sunt de culoare galbenă

- în momentul postării pe un act modificator, în partea de jos a ferestrei apare forma actualizată conform acelui act modificator şi se activează butonul Fişa acte


Click imagine pentru mărire

Am ales ca act modificator O.U.G. nr. 76/2010. Fişa actului este redată în imaginea de mai jos în care remarcăm următoarele:

- O.U.G. nr. 34/2006 este în stânga, actul modificator în dreapta, iar forma după operarea modificării este în partea inferioară a ecranului

- postarea în texte se face direct pe articolele aflate în corespondenţă, pe baza cuprinsului

- textul modificat (actualizat) apare scris cu caractere italice, în culoarea verde

Se remarcă faptul că din cuprinsul actului de bază sunt extrase numai articolele care au suferit modificări fapt care simplifică urmărirea acestora. Mai mult, sunt marcate cu albastru, adică de modificare. Dacă ar fi de abrogare, numărul articolului ar apărea în cuprins marcat cu roşu.

Click pe imagine pentru mărire